Home / Business / Șase din zece angajați români lucrează peste program
Group of businessman run and beat for time.

Șase din zece angajați români lucrează peste program

65% dintre angajații români lucrează peste program, relevă un studiu realizat la comanda Epson Europe în 14 țări din zona EMEA. Angajații petrec, în medie, 6,2 ore pe săptămână peste program, la serviciu.Cu toate acestea,majoritatea respondenților din România sunt, în general, mulţumiţi de locul lor de muncă și susţin că echilibrul dintre muncă şi timpul liber este aproape perfect. 

Timpul suplimentar de lucru este determinat de presiunea sarcinilor de lucru asociată cu activitatea opţională suplimentară.  Un procent de 39% dintre angajaţii români respondenți la studiu admit că „pur şi simplu nu au suficiente ore la dispoziţie pentru a finaliza sarcinile de lucru” şi 42%indică faptul că cerinţele de lucru, precum întâlnirile, raportarea şi administrarea interferează cu activitatea lor principală. Totuşi, potrivit cercetării, în timpul orelor petrecute peste programul de lucru se obţin cele mai bune performanţe, angajaţii români citind e-mailurile necitite (39%), revizuind sarcinile finalizate/viitoare(41%) şi citind materiale pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele/aptitudinile profesionale (38%).

Epson_Overtime

Cercetarea sugerează, de asemenea, că timpul suplimentar este utilizat pentru a permite crearea unui mediu de lucru dinamic în timpul programului de lucru, 37% admiţând că le place să discute şi să socializeze la muncă şi de aceea lucrează ore suplimentare pentru a-şi finaliza sarcinile. Acest lucru este susţinut în continuare de faptul că 87% dintre angajaţi sunt de acord cu interacţiunea socială la locul de muncă.

„Satisfacţia angajaţilor esteun element esenţial care nu ar trebui trecut cu vederea în mediul de afaceri competitiv din prezent”, a declaratSimona Decuseară, Sales and Marketing Manager Epson România şi Bulgaria. „Organizaţiile pot întotdeauna să facă mai multe pentru a încuraja o cultură pozitivă a muncii, sporind mulţumirea angajaţilor, iar această cercetare oferă o perspectivă asupra gestionării timpului, asupra presiunii şi priorităţilor angajaţilor din prezent.” Cercetarea relevă și faptul că multe dintre companii nu s-au aliniat tendințelor în privința programului de lucru flexbil. Mai mult decât atât, majoritatea respondenților români (42%) spun că munca de la birou oferă cel mai mare grad de eficiență.

Studiul sugerează că doar 5% din totalul persoanelor chestionate în România lucrează în mod regulat de acasă, 22% spun că lucrează de acasă cel puţin una sau două zile pe săptămână, iar 10% trei sau patru zile pe săptămână.  21%  dintre angajaţii chestionaţi spun că organizaţia lor nu permite în prezent lucrul de acasă.

„Deşi nu toate organizaţiile sunt pregătite să integreze aceste modificări în modelele de lucru, pe măsură ce mediul de recrutare din EMEA devine din ce în ce mai competitiv în 2017, este posibil ca acestea să se confrunte cu o alegere clară. Companii care manifestă reticenţă faţă de lucrul flexibil ca parte din beneficiile pentru angajaţi pot fi foarte afectate de situaţia actuală a pieţei de talente, deoarece devine din ce în ce mai greu să găsească candidaţi calificaţi în regiune”, a adăugat Simona Decuseară.

Detaliind motivele pentru care lucrul de acasă este atât de atractiv pentru angajaţi, 29% dintre cei chestionaţi au declarat că acest fel de a lucra le îmbunătățește echilibrul între muncă şi timpul liber, un factor cheie pentru păstrarea angajaţilor şi 17% au observat că lucrul de acasă le-a permis să elimine timpul alocat deplasării spre birou.

În România, studiul a fost realizat pe un eșantion de 100 de respondenți, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Cel mai mulți dintre respondenți sunt angajați în sectorul privat, în companii din București și au poziții de middle-management.

 

About fulvia99

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>