Home / Business / The Park Apartments: Volumul rezervarilor si al tranzactiilor a crescut cu 50% in 2016
Alee The Park

The Park Apartments: Volumul rezervarilor si al tranzactiilor a crescut cu 50% in 2016

Hanner, dezvoltatorul ansamblului rezidențial The Park Apartments anunță că în 2016 a semnat peste 70 de contracte de rezervare și tranzacționare pentru apartamentele din blocurile noi. Valoarea totală a acestor unități este de aproximativ 6 milioane de euro. Rezultatele au fost influențate de comunitatea deja formată, abordarea inedită a spațiului, colaborarea cu arhitecți și designeri de interior români premiați, dar și cu furnizori de produse de construcție de cea mai bună calitate. Comparativ cu anul 2015 ritmul rezervărilor a crescut cu 50%. Cea mai mare parte a rezervărilor sunt în blocul THE PARK 2 – aici proprietarii se pot muta de la începutul acestei luni.

 Următorul pas în dezvoltarea proiectului este reprezentat de un plan de investițiii care va viza amenajarea spațiilor exterioare și a zonelor comune. Compania a alocat un buget de 500.000 de euro pentru un proiect de peisagistică destinat amenajării unei suprafețe circulare de 2.000 de metri pătrați, amplasată între clădirile 2,3 și 4. Proiectul este semnat de echipa de arhitecți peisagiști RPR – birou de studii contemporane.

spatiu verde The Park

Un prim spațiu comun care va fi destinat exclusiv comunității din The Park Apartments este Clubul Rezidenților. De asemenea, dezvoltatorul apus un accent deosebit pe fațada noilor clădiri, pe amenajarea holului de intrare în clădirea a doua, a biroului de vânzări precum și pe soluțiile de interior pentru 17 showroomuri. În fiecare dintre aceste proiecte Hanner a colaborat cu designeri și arhitecți români consacrați.

Locatarii The Park Apartments vor avea acces nelimitat la Clubul Rezidenților. Acest spațiu design este special gândit pentru reuniuni, petreceri, timp de recreere sau lucru și pentru întâlnirile de lucru ale freelancerilor care au cumpărat apartamente la THE PARK. Investiția totală în această amenajare este de aproximativ 70.000 de euro.

Dezvoltatorul a livrat deja clădirea THE PARK 2 din proiect, iar cei care au cumpărat apartamente aici au început deja să se mute. În clădirea THE PARK 3 se va trece în curând la execuția finisajelor. În paralel se lucrează și la ultima clădire din proiect. Aceste trei blocuri vor totaliza un număr de 360 de apartamente.

Terasa apartamente parter The Park

„Piața rezidențială resimte nevoia unui accent mai mare pus de dezvoltatori pe spațiile verzi, pe dezvoltarea zonelor comune, precum și pe facilitățile pentru comunitățile de copii care se formează”, declară Silviu Grigorescu, directorul general Hanner România. „Ne dorim să reînviem jocurile din fața blocului, să contribuim la crearea unor comunități puternice și să le demonstrăm clienților care au cumpărat off-plan sau din faza de construcții că tot ceea ce am promis se implementează la literă, așa cum este și firesc pentru o piață care trebuie să se maturizeze”, adaugă Silviu Grigorescu.

Investiția inițială anunțată pentru proiectul The Park a crescut de la 37 de milioane de euro la 40 de milioane de euro. „Am învățat cu timpul mai multe despre clienții noștri și despre dorințele lor și am încercat să creăm un produs care să răspundă cât mai fidel nevoilor acestora”, declară directorul Hanner România. Proiectul de peisagistică include și o zonă dedicată special copiilor, precum și piste de alergare pentru cei mici și zone care oferă un spațiu intim de relaxare sau lucru. Dezvoltatorii acestui proiect estimează că în primă fază ansamblul ar putea totaliza un număr de circa 150 de copii. Biroul de proiectare peisagistică RPR a ales o vegetație versatilă, astfel încât grădina să își păstreze farmecul în fiecare sezon. Fiecare bloc va beneficia de alte culori de plante și amenajări, astfel încât să fie ușor de identificat de către vizitatorii locatarilor THE PARK.

„Piața rezidențială din România este încă într-o fază incipientă. Diferențele de preț între un apartament de 50 de ani și unul nou sunt foarte mici. Sperăm la o transformare în ceea ce privește evaluarea proprietăților”, crede Silviu Grigorescu. „Evaluările realizate acum de bănci se axează în special pe suprafața apartamentului, pe finisaje și pe prețurile din zonă. Sunt și alte elemente importante care dau valoare unei proprietăți, cum ar fi prezența unei școli bune în apropiere, costurile finale de locuire, facilitățile unui complex sau calitatea lucrărilor de construcție”, arată reprezentatul Hanner.

 

 

About Fulvia Meirosu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>